Jurnal de calatorie

Jurnal de calatorie

Caietul unei priviri 13 la puterea 25

Capitolul I 11 iulie 2026 – Vf. Negoiu (2535 m)Exista promisiuni pe care le uiti dupa cateva zile si exista promisiuni care raman cu tine ani intregi.A mea incepe la 20 de ani, cand imi spun ca la implinirea varstei de 25 voi urca toate cele 13 varfuri din Romania aflate la peste 2.500 de metri. Cinci ani mai tarziu, alerg prin Gara de Nord dupa un colet trimis de mama din Piatra-Neamt. In el sunt cele treisprezece esarfe ale proiectului, cate una pentru fiecare varf.Am doar o fotografie cu pachetul si un singur indiciu: trebuie sa gasesc o doamna blonda, cu ochelari, in vagonul cinci, asa mi-a scris mama.Mi se pare amuzant ca un proiect la care ma gandesc de cinci ani incepe cu o alergatura prin gara. O gasesc. Imi intinde pachetul. Il deschid. Pfiu.Pentru prima data nu mai simt ca pregatesc un proiect. Simt ca il incep.Ajung acasa si incep sa pregatesc rucsacul. Aparatele foto, rolele de film, bateriile, cardurile, hainele. Incerc sa ma culc, dar nu reusesc. Ma trezesc de mai multe ori doar ca sa verific daca am pus filmele in rucsac. Sunt acolo de fiecare data. Totusi, ma ridic iar si verific inca o data. Nu pentru ca as fi uitat ceva. Ci pentru ca emotiile nu ma lasa sa cred ca toate sunt deja pregatite. La putin dupa ora patru dimineata ies din casa. Bucurestiul inca doarme. In Piata Victoriei ma asteapta microbuzul Oxigen Tour si grupul alaturi de care urma sa fac prima ascensiune din proiect.Imi place atmosfera aceea pe care doar plecarile foarte devreme o au. Punem rucsacurile in microbuz si facem lista de prezenta. Nu ne cunoastem intre noi, dar toti avem acelasi lucru in comun: peste cateva ore vom merge pe aceeasi poteca.La ora cinci pornim. Si atunci observ ceva la care nu ma asteptam. Emotiile dispar. Poate pentru ca, din momentul in care rotile microbuzului incep sa se invarta, nu mai exista intrebarea daca proiectul va incepe. El a inceput deja.Drumul pana la Balea trece aproape fara sa-mi dau seama. Cand cobor din microbuz, aerul rece ma trezeste. Imi pun rucsacul in spate si, pentru cateva secunde, uit de camere, de film si de proiect. Respir adanc. Negoiu este departe. Si de aici nu se vede.Pornim. Primele sute de metri sunt inselatoare. Picioarele sunt odihnite, conversatiile curg firesc, iar rucsacul pare mai usor decat este in realitate. Incerc sa-mi gasesc ritmul si, in acelasi timp, sa-mi gasesc privirea.Pe masura ce urcam, grupul se asaza intr-un ritm firesc. Vorbele se imputineaza. Se mai aud doar pasii, betele care ating piatra si respiratiile fiecaruia. Imi place ca nimeni nu grabeste pe nimeni. Fiecare merge in ritmul lui, dar, fara sa iti dai seama, continui sa urci impreuna.Pentru mine, aceasta ascensiune are si o alta dimensiune.In rucsac am rolele de film. Nu exista ecran. Nu exista posibilitatea sa ma intorc si sa verific daca fotografia a iesit bine. Exista doar momentul si decizia de a apasa declansatorul.Nu mai caut doar peisaje spectaculoase. Incep sa observ lumina care cade pe un colt de stanca, firul de apa care taie poteca, umbrele norilor care schimba muntele pentru cateva secunde si apoi dispar. Filmul ma obliga sa fiu prezenta.Cred ca tocmai de aceea ma opresc mai des decat ceilalti. Nu pentru ca obosesc. Ci pentru ca mi se pare ca, daca trec prea repede pe langa un loc, il pierd pentru totdeauna.Ajungem la Lacul Caltun. Apa este linistita si cateva corturi sunt deja ridicate pe mal.Fac cateva fotografii si incerc sa nu ma las furata de gandul ca varful este singurul lucru important. Imi dau seama ca si drumul merita aceeasi atentie.Pe masura ce urcam, vegetatia ramane in urma. Stanca incepe sa domine peisajul. Ridic privirea si vad muchiile Negoiului. In fotografii pareau simple. In fata mea par uriase.Imi dau seama ca nicio fotografie si niciun ecran nu pot reproduce cu adevarat intalnirea cu muntele. Ultimii metri sunt linistiti. Dar solicita fiecare pas.Dupa ore intregi de mers ajungem pe varf. Scot aparatul pentru cateva ultime cadre. Nu multe. Doar atat cat simt ca trebuie. Apoi deschid rucsacul si iau esarfa pe care scrie "13 la puterea 25" si "Varful Negoiu". Este aceeasi esarfa dupa care alergam cu o zi inainte prin Gara de Nord.O desfac si vantul o prinde imediat. Pentru cateva secunde nu mai exista camere foto, camere de filmat sau oameni in jurul meu. Exista doar bucata aceea de material care flutura pe primul dintre cele treisprezece varfuri. Atunci inteleg ca fotografia nu este cea mai importanta. Fotografia doar dovedeste ca am fost acolo. Importanta este promisiunea. Negoiu nu este doar primul varf din proiect. Este locul in care proiectul inceteaza sa mai fie un plan si devine realitate.Coborarea incepe. Muntele nu tine cont de emotiile tale si iti cere aceeasi atentie pana la ultimul pas.In microbuz, pe drumul spre Bucuresti, ma gandesc la rolele de film din rucsac. Nu am vazut inca nicio fotografie. Nu stiu daca au iesit. Poate unele sunt miscate. Poate am gresit expunerea.Si, surprinzator, nu ma mai sperie gandul acesta. Imi dau seama ca, pentru prima data dupa mult timp, nu ma intereseaza doar rezultatul. Ma intereseaza drumul pana la el. Poate ca fiecare om merge pe munte dintr-un motiv diferit. Unii pentru liniste. Altii pentru provocare.Eu am plecat pe Negoiu cu o promisiune veche de cinci ani si m-am intors cu sentimentul ca primul capitol a fost scris. Iar faptul ca acest inceput a fost trait alaturi de oamenii din comunitatea Oxigen Tour face ca primul capitol sa fie cu atat mai valoros.Ne vedem pe urmatoarea poteca.Articol redactat de: Andreea Stefanescu

15 July 2026

Jurnal de calatorie

Jurnal de calatorie in Japonia - Tokyo, Nagano si Hakone highlights

Ne-a placut asa mult vacanta din aceasta toamna in Japonia incat ne-am decis sa scriem mai multe articole despre experientele inedite traite acolo de colega noastra Cristina si turistii Oxigen. Pentru multi dintre noi Japonia pare un vis… un vis frumos, pictat in culori aramii de toamna sau in rozul florilor de cires si verdele crud de primavara. Incepem povestioara noastra cu Tokyo, zona centrala, o zona a contrastelor: Intalnesti agitatie si zumzet permanet, cladiri moderne si impunatoare, skyscrapere, sistem de transport eficient cu trenuri care te duc in orice coltisor vrei tu odata ce ai inteles labirintul garilor care sunt (in multe cazuri) 2in1. Adica ai si gara, dar ai si mall pe mai multe etaje sau doar intins pe culoare interminabile, cu n magazine care te ispitesc sa te abati de la drumul tau. Alteori constati ca, parca, sunt prea multi oameni pe metru patrat. Pe masura ce te uiti la ei, te framanta din ce in ce mai tare intrebarile: dar de unde vin si unde se duc toti acesti oameni?  Apoi esti placut surprins sa constati ca, desi sunt foarte multi, au o oridine a lor de stat la cozi si de respectat reguli (destul de stricti si rigizi dupa parerea mea umila, dar se pare ca asta functioneaza pentru ei ca societate avand in vedere cat de departe sunt dpdv dezvoltare), incat in loc de haosul la care te-ai astepta, constati ca totul se desfasoara intr-o miscare fluida, fara prea multe intreruperi. Fascinant! Dupa toata aceasta agitatie, gasesti cate o oaza de liniste in mijlocul intregii nebunii si te intrebi cum e posibil?! Ei bine, uite ca se poate in Japonia. Daca pe strazi, inclusiv la Sensoji Temple (unul dintre cele mai vechi temple din Tokyo) am gasit agitatie, la Imperial Palace East Gardens ne-am gasit si noi mica oaza de liniste din Tokyo. Cum spuneam, contraste. Best of Hakone: Natura, organizare exemplara  si amintiri de neuitat Ziua petrecuta in Hakone a fost ziua in care am depasit recordul mijloacelor de transport utilizate intr-o singura zi (autobuze, trenuri regular, tren shinkansen, funicular, telegondola, corabie). Norocul nostru este ca Japonia sta foarte bine la capitolul transport. Croaziera pe Lake Ashi -  o experienta superba, corabia cu care am mers a fost one of a kind, ne-a facut sa ne simitim de acolo, conectati cu natura si vrajiti de peisaj,  chiar daca Fuji a fost scump la vedere si de data asta (practic a zis, nu stiu, nu-s d-aici si s-a ascuns in plafonul de nori). Am admirat peisajele incredibile ale Japoniei si din telegondola. Iata-ne ajunsi si la Owakudani - una dintre statiile telegondolei unde te poti "bucura"  de mirosul greoi de sulf (zona este inca un vulcan activ). Ne-am zis ca face parte din experienta. Nu poti vizita Japonia fara sa incerci renumitele oua negre pregatite in izvoarele de apa termala, iar coaja le este inegrita de sulf. Nagano - un oras linistit format in jurul templului impunator Zenkoji: Stiai ca in Nagano in 1998 au avut loc Jocurile Olimpice de iarna? Desi Templul Zenkoji este unul dintre cele mai cunoscute din Japonia, atmosfera e cu totul alta. Nu am mai gasit aceeasi harmalaie de oameni cum am gasit la Templul Sensoji din Tokyo. Din contra, aici am simtit o liniste si un calm aparte.  Fara sa iti impui, iti venea sa mergi pe varfurile picioarelor, sa vorbesti in soapta si sa faci poze cat mai discret, tocmai pentru a nu perturba energia locului. Cat am stat aici, mintea mea s-a aliniat cu calmul locului, a refuzat sa se mai gandeasca la ce avea de facut, iar eu nu m-am impotrivit. In fond, de ce as fi facut asta cand experienta a fost parca una tamaduitoare?  Pe noi cu siguranta ne-a cucerit Japonia, e genul de destinatie despre care nu te poti opri din povesit. Iti spunem din experienta. Daca vrei sa vrei sa te convingi, hai sa vezi experimentezi pe pielea ta o vacanta in Japonia, cu flori de ciresi, temple si legende.

16 May 2026

Jurnal de calatorie

Jurnal de Patagonia - Aventura de la capatul lumii

Cand m-am intors din Patagonia, primul lucru pe care l-am invatat e ca nu e un loc in care sa te grabesti sau sa te bazezi pe noroc. Vantul poate fi nebun, chiar si vara, asa ca daca nu ai geaca de vant si haine potrivite, o sa simti rapid ca natura nu negociaza cu tine. Si nu subestima distantele – hartile arata drumuri scurte, dar realitatea e ca multe ore se scurg pe drumuri pustii, cu peisaje uimitoare, dar izolate.   Am incercat sa fac un traseu pe cont propriu si am realizat imediat ca e mult mai sigur si mai placut sa mergi cu ghid. Nu doar pentru siguranta, dar pentru ca ghidul stie locurile ascunse care fac experienta memorabila. Si inca un lucru: in Argentina, numerarul conteaza mult. Nu te baza doar pe carduri, pentru ca multe locuri nu accepta altceva. Vei fi recunoscator ca ai avut bani cash pentru o masa buna sau pentru o mica excursie spontana. Animalele salbatice sunt minunate, dar pastreaza distanta. Am vazut guanacos, condori si pinguini, si e tentant sa te apropii, dar respectul pentru ele face diferenta. Si poate cel mai important: nu incerca sa vezi totul intr-o singura zi. Patagonia cere rabdare. Respira, stai, priveste. Fiecare ghetar, fiecare munte, fiecare priveliste merita savurata. Nu e doar despre trekking sau obiective turistice, e despre senzatia ca te afli intr-un loc salbatic, unde timpul pare sa stea pe loc si linistea e absoluta. Daca pleci cu graba la tine, pierzi esenta. Ia-ti timp, lasa telefonul in rucsac si traieste fiecare moment. Patagonia te invata sa fii prezent, iar asta e cea mai valoroasa lectie pe care o poti lua de acolo. Daca vrei sa simti cu adevarat Patagonia, vino cu Oxigen Tour in NOIEMBRIE si hai sa traim aventura asta impreuna!

16 May 2026

Jurnal de calatorie

Jurnal de Patagonia - Aventura de la capatul lumii

  Cand m-am intors din Patagonia, primul lucru pe care l-am invatat e ca nu e un loc in care sa te grabesti sau sa te bazezi pe noroc. Vantul poate fi nebun, chiar si vara, asa ca daca nu ai geaca de vant si haine potrivite, o sa simti rapid ca natura nu negociaza cu tine. Si nu subestima distantele – hartile arata drumuri scurte, dar realitatea e ca multe ore se scurg pe drumuri pustii, cu peisaje uimitoare, dar izolate.  Am incercat sa fac un traseu pe cont propriu si am realizat imediat ca e mult mai sigur si mai placut sa mergi cu ghid. Nu doar pentru siguranta, dar pentru ca ghidul stie locurile ascunse care fac experienta memorabila.Si inca un lucru: in Argentina, numerarul conteaza mult. Nu te baza doar pe carduri, pentru ca multe locuri nu accepta altceva. Vei fi recunoscator ca ai avut bani cash pentru o masa buna sau pentru o mica excursie spontana.Animalele salbatice sunt minunate, dar pastreaza distanta. Am vazut guanacos, condori si pinguini, si e tentant sa te apropii, dar respectul pentru ele face diferenta.Si poate cel mai important: nu incerca sa vezi totul intr-o singura zi. Patagonia cere rabdare. Respira, stai, priveste. Fiecare ghetar, fiecare munte, fiecare priveliste merita savurata. Nu e doar despre trekking sau obiective turistice, e despre senzatia ca te afli intr-un loc salbatic, unde timpul pare sa stea pe loc si linistea e absoluta.Daca pleci cu graba la tine, pierzi esenta. Ia-ti timp, lasa telefonul in rucsac si traieste fiecare moment. Patagonia te invata sa fii prezent, iar asta e cea mai valoroasa lectie pe care o poti lua de acolo.Daca vrei sa simti cu adevarat Patagonia, vino cu Oxigen Tour in NOIEMBRIE si hai sa traim aventura asta impreuna!

23 September 2025

Jurnal de calatorie

Jurnal de calatorie in Japonia - Tokyo, Nagano si Hakone highlights

Ne-a placut asa mult vacanta din aceasta toamna in Japonia incat ne-am decis sa scriem mai multe articole despre experientele inedite traite acolo de colega noastra Cristina si turistii Oxigen.Pentru multi dintre noi Japonia pare un vis… un vis frumos, pictat in culori aramii de toamna sau in rozul florilor de cires si verdele crud de primavara.Incepem povestioara noastra cu Tokyo, zona centrala, o zona a contrastelor:Intalnesti agitatie si zumzet permanet, cladiri moderne si impunatoare, skyscrapere, sistem de transport eficient cu trenuri care te duc in orice coltisor vrei tu odata ce ai inteles labirintul garilor care sunt (in multe cazuri) 2in1. Adica ai si gara, dar ai si mall pe mai multe etaje sau doar intins pe culoare interminabile, cu n magazine care te ispitesc sa te abati de la drumul tau.Alteori constati ca, parca, sunt prea multi oameni pe metru patrat. Pe masura ce te uiti la ei, te framanta din ce in ce mai tare intrebarile: dar de unde vin si unde se duc toti acesti oameni?  Apoi esti placut surprins sa constati ca, desi sunt foarte multi, au o oridine a lor de stat la cozi si de respectat reguli (destul de stricti si rigizi dupa parerea mea umila, dar se pare ca asta functioneaza pentru ei ca societate avand in vedere cat de departe sunt dpdv dezvoltare), incat in loc de haosul la care te-ai astepta, constati ca totul se desfasoara intr-o miscare fluida, fara prea multe intreruperi. Fascinant!Dupa toata aceasta agitatie, gasesti cate o oaza de liniste in mijlocul intregii nebunii si te intrebi cum e posibil?! Ei bine, uite ca se poate in Japonia.Daca pe strazi, inclusiv la Sensoji Temple (unul dintre cele mai vechi temple din Tokyo) am gasit agitatie, la Imperial Palace East Gardens ne-am gasit si noi mica oaza de liniste din Tokyo. Cum spuneam, contraste.Best of Hakone: Natura, organizare exemplara  si amintiri de neuitatZiua petrecuta in Hakone a fost ziua in care am depasit recordul mijloacelor de transport utilizate intr-o singura zi (autobuze, trenuri regular, tren shinkansen, funicular, telegondola, corabie). Norocul nostru este ca Japonia sta foarte bine la capitolul transport.Croaziera pe Lake Ashi -  o experienta superba, corabia cu care am mers a fost one of a kind, ne-a facut sa ne simitim de acolo, conectati cu natura si vrajiti de peisaj,  chiar daca Fuji a fost scump la vedere si de data asta (practic a zis, nu stiu, nu-s d-aici si s-a ascuns in plafonul de nori).Am admirat peisajele incredibile ale Japoniei si din telegondola. Iata-ne ajunsi si la Owakudani - una dintre statiile telegondolei unde te poti "bucura"  de mirosul greoi de sulf (zona este inca un vulcan activ). Ne-am zis ca face parte din experienta.Nu poti vizita Japonia fara sa incerci renumitele oua negre pregatite in izvoarele de apa termala, iar coaja le este inegrita de sulf. Nagano - un oras linistit format in jurul templului impunator Zenkoji:Stiai ca in Nagano in 1998 au avut loc Jocurile Olimpice de iarna?Desi Templul Zenkoji este unul dintre cele mai cunoscute din Japonia, atmosfera e cu totul alta. Nu am mai gasit aceeasi harmalaie de oameni cum am gasit la Templul Sensoji din Tokyo. Din contra, aici am simtit o liniste si un calm aparte.  Fara sa iti impui, iti venea sa mergi pe varfurile picioarelor, sa vorbesti in soapta si sa faci poze cat mai discret, tocmai pentru a nu perturba energia locului. Cat am stat aici, mintea mea s-a aliniat cu calmul locului, a refuzat sa se mai gandeasca la ce avea de facut, iar eu nu m-am impotrivit. In fond, de ce as fi facut asta cand experienta a fost parca una tamaduitoare? Pe noi cu siguranta ne-a cucerit Japonia, e genul de destinatie despre care nu te poti opri din povesit. Iti spunem din experienta. Daca vrei sa vrei sa te convingi, hai sa vezi experimentezi pe pielea ta o vacanta in Japonia, cu flori de ciresi, temple si legende. Cristina de la Oxigen

11 October 2023

Jurnal de calatorie

Jurnal de calatorie in Japonia - Ascensiunea pe Fuji

Suntem creatori de amintiri si de experiente care dau dependenta… ei bine ne place sa povestim mult si sa impartasim tuturor din experientele traite de noi in toate colturile lumii.Japonia este o destinatie tare draga sufletului nostru, astfel organizam vacante aici in 2 anotimpuri absolut superbe: toamna si primavara.Doar ce ne-am intors din Japonia, daca nu ai vazut aceasta destinatie cu ochii tai, o poti privi prin ochii Cristinei, colega noastra de la Oxigen, ghid insotitor al minunatului grup.11.09.2023 - ziua cea mare - ascensiunea pe Fuji - 3776 m altitudine - abordare pe Yoshida trail.Fuji, un vulcan si un munte special, cu o energie interesanta. Parca a fost acolo langa noi atunci cand i-am vorbit si l-am rugat sa fie de partea noastra dpdv meteo. De ce spun asta?! Pentru ca am inceput ziua cu un rasarit superb si am continuat ascensiunea pe o mare de nori dementiala. A mers fix la suflet! Apoi, Mr. Fuji a zis: "baieti, I'am the boss here", asa ca ne-a bagat in ceata si ne-a dat niste rafale de vant incat aveam roca vulcanica printre dinti, erau momente cand o puteam rontai.  Pe masura ce ne apropiam de varf, ceata se intensifica, la fel si vantul. Aici a fost punctul culminant cand muntele parca ne-a ascultat ruga si a mai avut rabdare cu noi sa ajungem pana pe varf si, mai mult decat atat, a ridicat ceata incat sa ne putem bucura si de crater. Apoi, tot muntele ne-a spus, "baieti, gata, la vale cu voi" si ne-a stropit de cateva ori cu cateva picaturi de ploaie. Noi, copii ascultatori, asa am si facut, i-am dat la vale, fara sa-i fortam mana muntelui, eram cu totii constienti cine-i seful. Pe intoarcere, dupa ce am iesit din ceata, am gasit aceeasi mare de nori dementiala de care ne-am bucurat pe urcare. Fuji ne rasplatea in continuare ochii si sufletele, parca pluteam deasupra norilor. A fost de vis!  Pe ultima bucata, Fuji s-a gandit sa ne si spele "putin" bocancii care nu mai aveau culoarea initiala, ci se prafuisera cu roca vulcanica. Asa ca Fuji, pe ultima bucata de traseu (aprox. 1h, poate chiar mai putin) ne-a "murat" nitel. Am acceptat decizia muntelui si am fost recunoscatori pentru intreaga zi. Un traseu solicitant de aproximativ 10h, dar care a meritat fiecare picatura de transpiratie si fiecare pas facut pana in varf. Fuji, draga, ai fost de nota 10, iar eu iti sunt recunoscatoare pentru experienta zilei de 11.09.2023.                                                                                                                                                                                                                            Cristina de la Oxigen   

04 October 2023

Jurnal de calatorie

Top 10 curiozitati despre Noua Zeelanda

Cum ar fi sa petreci  vacanta de Craciun si Revelion intr-un loc magic, aflat la capatul lumii?Ne propunem sa vedem Noua Zeelanda "de la Capul Reinga la Bluff", practic dintr-un capat in celalalt al tarii. Farul Cape Reinga marcheaza cel mai nordic punct al Noii Zeelande, "the place where two oceans collide".  In aceasta vacanta ne propunem sa bifam multe pe lista noastra de " must see" - traseul pe varful Mount Roy,  plaje paradisiace cu nisip alb si fin, parcuri nationale, lacuri de un albastru atat de frumos, lupini cu vedere spre munti impresionanti, paduri luxuriante, taramul misterios al hobbitului Bilbo Baggins din Stapanul Inelelor, aflat in legendarul satuc The Shire.Inainte sa pornim in aceasta aventura de vis in Noua Zeelanda, iti prezentam 10 curiozitati despre Noua Zeelanda:1. In 1893, Noua Zeelanda a devenit prima tara care a acordat femeilor dreptul de a vota.2. Celebra trilogie "Stapanul inelelor" a fost filmata in Noua Zeelanda. 3. Kiwi, o pasare care nu poate zbura, este simbolul national al Noii Zeelande.4. Edmund Hillary, primul om care a ajuns pe Varful Everest, era neozeelandez, nu britanic, asa cum se crede in general. 5. Saltul cu coarda elastica/Bungee jumping a fost creat in Noua Zeelanda6. Noua Zeelanda este considerata a fi ultimul loc descoperit de pe Terra.7. Hobbitul este infatisat pe moneda nationala a acestui stat.8. Locul de nastere al dansului traditional de rugby-haka, practicat de catre echipa de rugby inainte de meciuri9. Locul cu cel mai lung nume din lume se afla in aceasta tara. Este vorba de dealul Taumatawhakatangihangakoauauotamateapokaiwhenuakitanatahu, tradus prin propozitia "denumirea care indica dealul pe care Tamatea, seful de trib puternic si renumit, a cantat un cantec trist la flaut in memoria fratelui sau".10. Serpii, insectele otravitoare si chiar tantarii nu traiesc In Noua Zeelanda.Fiecare zi din vacanta noastra va fi rupta din Rai, pentru ca  Noua Zeelanda este cu adevarat o frumusete ireala a naturii!

31 August 2023

Jurnal de calatorie

Harta aventurii in Noua Zeelanda – de la Nord la Sud cu Radu Paltineanu

Ramas blocat in pandemie in Noua Zeelanda, Radu a explorat Noua Zeelanda la pas si pe bicicleta pret de 1 an si 3 luni, strabatand Insula de Nord si Insula Stewart la pas si Insula de Sud pe bicicleta. Este indragostit de Aotearoa si cunoaste fiecare coltisor al acestei indepartate tari iar acum te invita si pe tine intr-o aventura unica.Ia-ti harta cu itinerariul acestei aventuri la care ai visat de mic si hai sa te bucuri de experiente care dau dependeta!  Acum, nu data viitoare, este sansa ta!

22 August 2023

Jurnal de calatorie

Camino de Santiago – O lectie de viata

          Unul dintre cele mai des intalnite obiceiuri ale turistilor care aleg frumoasa calatorie – Camino de Santiago, este sa isi puna foarte multe lucruri in rucsac.     Nu-i nimic mai fain decat sa mergi kilometrii…dupa alti kilometrii cu un rucsac greu, incarcat cu de toate, de parca toata viata ta depinde de ce ai in rucsac. Atunci realizezi ce este cu adevarat important sa ai in rucsac dar si in minte si suflet. Kilometru cu kilometru incepi sa vezi lumea cu alti ochii, sa apreciezi lucrurile marunte si sa te focusezi in principal pe necesitati. Rutele Camino de Santiago te fac sa vezi viata din alte perspective.     Se spune ca ne putam fricile cu noi in bagaje. Daca iti este frica ca vei ramane fara mancare, atunci sa fii sigur ca iti vei pune mai multa la tine, sau daca iti este frica de racoarea noptii, iti vei pune in rucsac haine mai groase…Camino de Santiago te schimba.    Pe traseul Camino de Santiago ajungi sa realizezi ca toate aceste lucruri iti ingreuneaza rucsacul, te simti poate obosit si poti chiar avea probleme cu spatele. Toate acestea conduc la un sentiment de nemultumire, te simti poate iritat, si se poate vedea acest lucru pe chipul tau. Alti calatori poate vor observa acest fapt, si nu te vor cunoaste pe tine, cel adevarat, ci vad rezultatul greutatii rucsacului dar si al fricilor tale.    Exact ca un calator, prin lume, care cara in spate lucruri de care nu are nevoie, inutile, fara un scop exact, asa caram si noi experiente neplacute, dezamagiri si sentimente de deznadejde si neimplinire suflteasca. De aceea, multi din cei care ne cunosc, nu ne cunosc de fapt cu adevarat, uneori nici noi nu ne mai amintim cine suntem cu adevarat, ei vad greutatile noastre, care ne brazdeaza fruntile.   Este timpul sa procedam in acelas mod, ca si calatorii pe un drum lung, despachetam, analizam cu atentie lucrurile importante, necesare pentru noi, le pastram, iar pe restul sa le lasam deoparte.   In momentul in care ai curajul sa te desprinzi de lucrurile care iti afecteaza in mod negativ viata, vei putea pasi linistit pe o noua poteca, fara sa cari atatea greutati ale vietii. Vei incepe sa te intrebi de ce nu ai facut asta mai devreme… Ei bine, e bine ca ai facut asta ACUM.     Infrunta-ti fricile si mergi mai departe, noi experiente te asteapta draga calatorule! Camino de Santiago e o calatorie pentru suflet!

21 July 2023

Jurnal de calatorie

Vacanta in Alaska – Visul oricarui aventurier

Visam cu ochii deschisi,  la o vacanta in Alaska, un teritoriu indepartat, salbatic si visul oricarui fotograf!Alaska se afla in bucket list-ul multor aventurieri, fiind locul perfect pentru o vacanta...imagineaza-ti ... un grup fain de oameni, cu acelesi pasiuni ca tine, o destinatie de vis, inconjurati de tabloul frumos, pictat cu maiestrie de mama natura. Cel mai mare stat al Americii gazduieste unele dintre cele mai impresionante peisaje, cu ghetari falnici, lacuri asemanatoare oglinzilor, fiorduri si munti, impreuna cu ape perfecte limpezi. Este un loc in care ne imaginam ca facem o poza la fiecare pas.  O calatorie in Alaska inseamna o vacanta in inima naturii, unde vei  putea vedea  ursi grizzly, ursi negri, ursi polari, balene, lei de mare, puffini, lupi, reni, caribu, vidre de mare, elani, vulturi... As putea continua! Alaska este un stat atat de bogat pentru fauna salbatica si, indiferent unde te indrepti, garantat vei vedea ceva special.De ce sa mergi in vacanta in Alaska? Mai jos am conceput un program unic pentru cei care doresc sa se aventureze intr-o experienta unica:  Flora si fauna unica pe care o intalnesti in Alaska; Aurora boreala din zona Fairbanks; Trei zile de trekking in Parcul National Denali; Vizita in cele mai reprezentative localitati din Alaska: Talkeetna, Fairbanks, Valdez, Seward Vom calatori cu masina pentru a putea savura la maxim fiecare locatie; Vom campa in cele mai salbatice zone din Alaska;Daca iti doresti o vacanta deosebita, plina cu aventura, natura si frumos Alaska este destinatia perfecta!

25 April 2023

Jurnal de calatorie

Top 8 preparate traditionale de Paste in jurul lumii

Ai stat vreodata sa te gandesti ca mancarurile tipice de Paste spun multe despre modul in care este sarbatorita festivitatea in intreaga lume? Ingredientele folosite, cum se prepara, cum se serveste, cand si cum se mananca, reprezinta mult mai mult decat o reteta. Ele sunt simbolisme si traditii ale celor mai variate culturi si religii.Daca intentionezi sa iti petreci vacanta de Paste intr-o alta tara, porneste alaturi de noi in aceasta calatorie prin aromele si preparatele de Paste specifice a 8 tari si descopera povestile si obiceiurile din spatele fiecaruia dintre aceste delicii.Daca iti alegi sa pleci in vacanta in Argentina de Paste, vei putea  gusta preparatele specifice tarii. Aici, locuitorii mananca de Paste un fel de mancare asemanator placintei numit torta Pascualina. Pascua inseamna paste in limba spaniola, asa ca torta Pascualina inseamna "Tarta de Paste". Placinta savuroasa este umpluta cu ricotta, oua fierte tare, spanac, anghinare si patrunjel. Deoarece este fara carne, este un fel de mancare comun in timpul Postului Mare, iar ouale folosite pentru a pregati acest fel de mancare simbolizeaza invierea lui Isus Hristos.Oare ce desert am savura de Paste in Finlanda? Mammi este desertul favorit al finlandezilor de Paste.Cei care fac mammi pentru Paste trebuie sa inceapa pregatirea acestuia  cu cateva zile in avans, deoarece  desertul trebuie sa fie pastrat la frigider timp de trei pana la patru zile inainte de a fi servit. Desertul traditional este facut din apa, melasa, malt de secara, faina de secara si coaja de portocale din Sevilla. De obicei se mananca rece cu lapte sau smantana.Vacanta in Italia de Paste, nu ar fi completa fara sa incerci Colomba di Pasqua - mancarea  favorita de Paste a italienilor. Exista panettone de Craciun si colomba di Pasqua de Paste. In forma de porumbel, un simbol al pacii, colomba di Pasqua este umpluta cu fructe confiate si apoi presarata cu migdale si zahar perlat.Oamenii din regiunea Napoli din Italia mananca  de Paste un preparat care este un mix intre pizza si placinta la Paste. Pizza chiena inseamna pizza umpluta in dialectul napolitan. Specialitatea napolitana este umpluta cu o varietate de carne si branzeturi .In Grecia, tsoureki este servit la cina de Paste. Similar cu challah, tsoureki este o paine dulce impletita. Impletitura in trei  simbolizeaza Sfanta Treime, in timp ce ouale fierte tare cu care se serveste in mod obisnuit painea sunt menite sa simbolizeze sangele lui Hristos, motiv pentru care sunt vopsite in rosu.Cand vei merge in vacanta in Spania de Paste, ai ocazia de a  savura un desert asemanator gogosilor numite rosquillas. Rosquillas de Semana Santa, sau gogosi de Paste,  au gust mai mult de tort decat gogosi, deoarece acestea sunt facute cu faina fermentata in loc de drojdie. Modul in care sunt servite difera in Spania, dar in general sunt servite cu un praf de zahar presarat generos.Multe familii din Statele Unite servesc Baked Ham la cina de Paste.O cina pe cinste, demna de o vacanta in Statele Unite Ale Americii. Sunca este dulce, fie datorita unei glazuri facute din miere si zahar brun, fie din faptul ca este acoperita cu ananas feliat. Inainte de aparitia frigiderelor, animalele erau sacrificate in toamna, iar carnea lor conservata nu era gata de a fi mancata pana la Paste, de unde si traditia.Oamenii din Slovenia si Croatia mananca pinca, o rulada traditionala dulce sau paine. Pinca este o delicatesa populara de Paste folosita pentru a sarbatori sfarsitul Postului Mare in multe tari din Europa de Est, cum ar fi Slovenia si Croatia. Inainte de a fi coapta, semnul crucii este sculptat in aluatul din partea de sus a painii.Pacoca de amendoim, o bomboana braziliana dulce si sarata, care ne va indulci vacanta de Paste in Brazilia. Este un desert favorit in preajma sarbatorii pascale. Aceasta bomboana este facuta din doar cateva ingrediente simple: arahide macinate, sare, zahar si, uneori, faina de manioc.Care sunt mancarurile tale  favorite de Paste?

13 April 2023

Jurnal de calatorie

Vihren si cele 5 oglindiri ale Pirinului

Si a venit ziua, mai exact seara, de plecat in tura din Muntii Pirin, unde urma sa urcam pe cel de-al doilea varf ca inaltime al Bulgariei, varful Vihren, de 2914m. La ora 22.30 ne intalnim cu totii in fata hotelului Horoscop din Piata Unirii. Ne intindem la drum, eu conduc, iar participantii stau la povesti, ii aud susotind in spatele meu. Trecem usor prin vama Giurgiu si urmeaza drum intins pana la Bansko, binecunoscuta statiune din sudul Bulgariei. Drumul este relativ gol, insa sunt si masini cu numar de Romania ce se indreapta spre granita Greceasca, traseul fiind acelasi.Desi am condus de zeci de ori in Bulgaria, deoarece in fiecare an imi place sa jung de 2-3 ori la Nessebar, nu am avut niciodata problem cu masina. Acum ghinion, in localitate Lukovit ma opreste politia bulgareasca. Vine la masina noastra si inventeaza ceva, imi spune ca ne da amenda insa ca se poate rezolva si imi arat si cum. Imi deschide talonul masinii si spune sa il aduc inapoi cu ceva inauntru. Rezolvam problema si plecam mai departe.La ora 7 dimineata ajungem in Bansko la hotel. Imi place ca nu este aglomerat nicaieri, iar doamna de la hotel este foarte primitoare, ne face check in imediat la toti, asa ca putem merge in camera sa ne schimbam. Dupa o omleta si o cafea ne simtim revigorati, asa ca mergem sa ne facem shoppingul pentru picnicul ce avea sa il avem pe malul lacului Ribnoto ezero.                  Apoi plecam cu masina pe drumul serpuit spre Cabana Vihren, punctul de start pentru traseele din cele 2 zile. Dupa 12 km de mers pe serpentine, ajungem la ultima parcare marcata, de care nu putem trece deoarece indicatorul ne interzice sa urcam intre orele 9 si 16.00, drumul fiind foarte ingust si am putea bloca traficul. Asa ca parcam masina, ne ajustam echipamentul si intram pe poteca din dreptul parcarii, pe care urcam 30 de minute pana la cabana Vihren.                      De la cabana incepe traseul nostrum pentru prima zi si anume circuitul celor 5 lacuri din muntii Rila. Intram pe poteca marcata cu banda verde-banda portocalie si in 35 de minute ajungem la primul lac - Okoto, unde ne intindem pe mal pentru a ne trage sufletul.Poteca continua apoi cu urcus sustinut spre Zhabeshko ezero, iar puisorii se resimt dupa noaptea nedormita. Ajungem dupa o ora si ne bucuram de frumusetea locului. Incepe sa fie din ce in ce mai cald, asa ca ne hidratam si ne umplem izvoarele cu apa de la izvor.Urmatoarea oprire este lacul Dolgato ezero, la care ajungem foarte repede si ne fotografiem pe malul Nordic. Participantele noastre s-au asortat in roz pentru aceasta tura, asa ca urmeaza o sesiune de fotografii de portret pe stanca, iar pe fundal  lacul, muntii si cerul incarcat de nori pufosi.Insa cea mai specaculoasa parte a traseului urmeaza acum, spre Ribno ezero. Poteca marcata se pierde rapid printer stancile imense si verzi, astfel ca traseul il ghicim sau il descoperim cand este marcat cu momai de pietre. Sarim din stanca in stanca, iar panta devine din ce in ce mai abrupta, astfel ca paraul care ne insoteste la coborare, devine o cascada spectaculoasa. Topaim iar pe stanci pana la malul lacului, unde dam de iarba si facem binemeritatul popas de picnic. Suntem de peste 3 ore pe traseu si meritam aceasta pauza. Ne descaltam pentru a ne racori picioarele in apa rece a lacului si admiram reflexia Vihrenului in apele foarte verzi ale lacului.Dupa o ora de pauza plecam sa vizitam ultimul lac din traseul nostru, Muratovo ezero. Incepem iarasi cu un urcus sustinut si pe drum ne reapare marcajul. Traseul e destul de lung, insa privelstea ne umple sufletele. Facem poze, ne relaxam si plecam inapoi spre cabana Vihren. Oboseala isi spune cuvantul, asa ca reducem viteza la coborare. Inainte de a merge spre masina, vizitam cel mai batran arbore de pin al Bulgariei, avand varsta de 1300 de ani, un pin Bosniac contemporan cu infiintarea statului Bulgar, in 681.Seara iesim la o terasa chiar peste drum de hotelul nostru, meniul arata foarte bine cu porti apetisante, astfel ca participantii savureaza numeroase portii. Festinul culinar preasarat cu glume si povesti dureaza ore intregi, pana cand ne simtim obositi si ne retragem in camera.La 6 dimineata toata lumea este jos in livingul hotelului, savurand cafeaua. Ne-am trezit devreme, deoarece este ziua cea mare, cand urcam pe Vihren dar si pe varfurile Kutelo 1 si Kutelo 2.Ajungem la ora 7 la cabana Vihren, parcam masina si intram pe traseu. Dupa o ora de urcat sustinut, poteca se desparte in doua iar noi incepem ascensiunea pe Vihren prin partea stanga, ruta clasica. Urcam in teren descoperit pana la platoul Vihrenski Preslap cu priveliste extraordinara asupra lacului Vlahinjski Ezera. Ultima portiune a traseului este cea mai solicitanta, insa ne adaptam, urcam in zig-zag astfel ca la ora 10.00 facem poza de grup pe varf. Ne-am miscat rapid, am urcat sustinut si am facut doar 3 ore. De aici incepem coborarea spre saua dintre Vihren si Kutelo.Traseul este unul tehnic cu catarare pe stanci si prevazut in zonele mai expuse cu lanturi.Este un traseu spectaculos, plin de adrenalina si place foarte mult. Dupa sa, am urcat iarasi in zig-zag pe varful Kutelo 1 si de aici pe cesata zimtata pana la Kutelo 2. Peisaje iti taie pur si simplu respiratia, in orice parte ai privi. In departare se vede creatsa Koncheto si varful Banski Suhodol.Coborarea la cabana Vihren a fost pe partea Nordica si a tinut pana ne-am intersectat cu ruta clasica. Am incheiat traseul la ora 15.00, iar la 15.30 in drum spre Bansko a inceput ploaia. Dar noi eram deja la hotel. Seara am iesit iarasi la terasa, am stat la povesti pana tarziu, multumiti si fericiti ca am facut traseul si am admirat fotografiile facute, la un pahar de vin.Duminica am plecat spre Sofia, deoarece doream sa vizitam capitala Bulgariei. Ne-am ratacit pe stradutele orasului, ne-am facut cumparaturi pe cea mai cunoscuta strada - Vitosha si am luat pranzul la cel mai fain restaurant grecesc.In drumul spre Romania, am vizitat si pestera Prohodna, pentru a ne uita prin "Ochii lui Dumnezeu".Am ajuns in Romania la 21.30 duminica, obositi dar incantati ca am petrecut o vacanta reusita, marcat Oxigen. Am scris acest articol deoarece a fost foarte fain si ma gandesc sa ma reintorc pe Vihren, poate chiar foarte curand.Tu ai merge?Mihai Olaru

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Jurnal de tura – Sus, pe acoperisul României Vf. Moldoveanu II

Toata saptamana anterioara drumetiei spre vf. Moldoveanu m-am instruit psihic ca si cum as pleca la armata, pentru ca pot, pentru ca viata asta nu inseamna doar confort si rutina, pentru ca acum ceva timp mi-am impins linia orizontului atat de departe incat in data de 30 iulie 2017 ajungea pana la Dunare.Multi pleaca in trasee pe munte pentru a cuceri varfuri, eu plec pentru a-mi simti neimportanta. Muntele imi aminteste cat sunt de mica in fata grandorii lui, ma ridica pe culmile lui ca sa ma invete fragilitatea omeneasca. Ma invata sa multumesc ochilor pentru culoare si urechilor pentru linistea vailor. Daca schimbi perspectiva si nu te mai plasezi pe tine in centrul universului constati ca problemele reale sunt altele si deodata ale tale par foarte mici si simplu de rezolvat.Mi-am facut cruce cand am intrat pe traseu. Ca un melc imi duceam casa in spate...acolo aveam toate lucrurile necesare pentru a supravietui...nici 10 kilograme si sunt convinsa ca un om poate trai si cu mult mai putin de atat. Moldoveanu m-a luat tare inca de la inceput, mi-a taiat genunchii si respiratia si parca il auzeam cum spune "Doar nu credeai ca vii la rege asa usor...". Radea miseleste spre mine si ma provoca, ba s-a mai si bagat tot in nori. Nu am luat niciun moment in considerare posibilitatea de a abandona asa ca odata ajunsi la refugiu Vistea ne-am oprit la poalele lui sa innoptam.Constructia nu depasea dimensiunile unei bucatarii al unui apartament comunist, iar incaperea se prezenta cu geam minuscul, un orificiu cred ca ar fi mai potrivit sa il denumesc, sursa prin care toata claustrofobia pamantului a ajuns la mine in acea noapte.Ne-am cuibarit intr-un spatiu de 12mp cu inca alte 19 suflete. Am simtit acea noapte ca un omagiu adus celui mai inalt varf din tara. Atata apasare ca au iesit toti balaurii din mine. I-am inghesuit rau intre 19 de oameni in 12 metri patrati. Respiram practic ADN-ul unul altuia. Mi-am incalcat multe reguli de civilizatie si intimitate. La propriu, Moldoveanu m-a dezbracat de tot si mi-a furat tot. Frici, nelinisti, principii, reguli, valori...nu a mai ramas nimic din mine. Urma sa il cunosc a doua zi sleita de ganduri...eram fara de mine.La ora 21:00 eram fiecare in sacul lui de dormit, cu burta plina de supa abecedar, unii butonand telefoanele fara semnal, doar admirand pozele reusite din acea zi, minunandu-se pe unde le calcasera picioarele, altii scriau deja articolul pentru blog. Cumva in mine trairile se limpezesc mai greu, am nevoie de timp sa procesez tot ce am vazut si tot ce am simtit.Noaptea a fost linistita, nu avea oricum nimeni curaj sa iasa, iar polonezii de la etaj, din ce am putut auzi (caci toata noaptea am avut mai mult decat suficient timp sa analizez toate zgomotele), au prins aceeasi miscare ca si noi, cand se intorcea unul acesta ii forta si pe toti ceilalti sa se intoarca. Un sincron cum numai la balerine mai vezi, ca un joc domino uman la 2000m intr-o noapte de iulie de neuitat.Te trezesti dimineata pregatit pentru orice va urma. Parca amintirea noptii trecute paleste odata cu caldura adusa de primele raze de soare, oricat de greu a fost, frumusetea ce se asterne in fata ta ia locul intunericului si iti lumineaza sufletul. Valea primeste culorile aduse soare in fiecare zi, de mii de ani, aici nu s-au schimbat prea multe. E placut sa simti ca esti intr-un loc nascut de mii de ani, luand parte la rutina universului sau ciudat de perfecta.De la refugiul Vistea Vf. Moldoveanu era doar o aruncatura de bat. Grea aruncatura, singura parte dificila a traseului, usor tehnica, dar senzationala. Bubuie adrenalina in urechi, te concentrezi pe prize, cauti puncte stabile desi doar varful bocancului il poti sprijini pe undeva uneori, iti amintesti vreo 2-3 sfaturi din cele multe ale ghizilor, te scoate putin din zona de confort, suficient cat sa simti nevoia pe varf sa te pui in genunchi. Nu am facut-o ca mi-a fost rusine de partenerii de tura, dar mi-ar fi placut groaznic sa admir cerul senin si crestele ce se inaltau in jurul meu de jos de acolo.M-am simtit cum probabil se simt credinciosii la biserica. Nu sariti ca arsi unii dintre voi, credincioasa sunt si eu, dar nu in aglomerarea din biserici, ci in varfuri de munti si in linistea adusa mintii si sufletului.Iti vine sa te rogi, de fapt sa multumesti, o data ca existi, a doua ca ti-a fost permis sa vezi asemenea frumuseti si a treia ca ai oameni in jurul tau care te indruma spre asemenea locuri. Te leaga de oamenii astia un legamant nemaintalnit pana atunci, sunteti impreuna partasi la secretele universului. Secrete ce nu vor fi intelese niciodata de oamenii de la baza muntelui, o vraja.Am scris pe tricolor numele oamenilor carora le datoram recunostinta mea, fara ei cu siguranta ma lasa demult curajul si l-am legat de stalpul ce marca ,,Acoperisul frumos al tarii mele".Viata e mai usoara dupa o experienta cu un impact atat de mare pentru mine. Sunt persoane care fac varful in cateva ore, ii apreciez teribil, dar sufletul lor cumva nu mai are timp sa vibreze. Nu faceti varfuri pe repede inainte, nu grabiti drumetiile, nu bifati altitudini, ele nu sunt acolo pentru trofee, ele sunt acolo pentru ca pe drum sa aflati raspunsuri. Intotdeauna este despre ce se intampla pe drum, de pe varf in 5 minute pleci, dar orele pana acolo schimba decizii si vieti.Coborarea pe la Lacul Galbena a fost lina, ca cele cateva minute de stretching dupa un antrenament, momente in care totul sa se aseze in tine si sa te pregateasca pentru revenirea la realitate. Limpede lacul, limpede si mintea ta.Am urcat pe varf inconstienta si socata. Nimic din ce facusem in ultimele 24 de ore nu ma reprezenta. Am dat pantofii stiletto, pantalonii la dunga si buzele bine conturate pe bocanci mocirliti, muci la nas si sac de dormit. Cine sunt de fapt? Timp de o saptamana am incercat sa ordonez cumva dezordinea din capul meu. Nu voi reusi niciodata sa inteleg in totalitate, si pana la urma de ce m-as chinui, e mai interesant sa te tot redescoperi.Am coborat de acolo cel mai bogat om din aceasta lume. Astazi sunt omul care isi cunoaste nimicnicia. 

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Rasariturile Patagoniei

Patagonia! Locul in care eroul lui Jules Verne, geograful Jacques Paganel a ajuns din greseala, destinatia lui initiala fiind India. Am plecat in aceasta locatie pentru 3 rasarituri, doua in Argentina si unul in Chile. Povestea a inceput dupa un 3 zboruri si 4 aterizari care combinat cu asteptarile prin aeroporturi a durat pana la 35 ore, insa oboseala a disparut instant cand la aterizare se vedea pe cer profilul lui Fitzroy. Dupa o odihna meritata, cu rucsacul in spate am plecat spre ceea ce insemna primele 3 nopti petrecute la cort in Parcul National Los Glaciares din Argentina avand in minte 2 obiective - sa prind rasariturile de la Cerro Torres si Fitz Roy.Pe drumul serpuit ce strabatea pampasul Argentinian spre Chalten am putut observa rasaritul, precum si nori lenticulari ce se profilau in jurul parcului national. Insa vremea s-a schimbat brusc pe traseu si a inceput ploaia. Asa ca am strabatut traseul spre campingul D'Agostino pe o ploaie mocaneasca ce parea sa nu se sfarseasca niciodata. Am instalat cortul tot pe ploaie si gatit cina, pentru prima noapte - Spaghetti a la Carbonara - facute la primus si urmand cu adevarat reteta clasica invatata de la un restaurant italienesc, doar paste, bacon, galbenus de ou si parmezan. A fost un deliciu.Si a plouat toata noaptea, cu picaturi din ce in ce mai mari si cu rafale de vant ce pareau ca imi vor zbura cortul. Sacul de dormit Pajak Radical 8H si-a facut datoria din plin datoria, pe aceasta cale le multumesc celor de la Maramont pentru consilierea oferita. Pe la 6 dimineata a incetat ploaia iar la 7 cand am iesit din cort cerul era plin de stele. Am luat aparatul si in 10 minute am ajuns la Laguna Torre pentru a prinde rasaritul. Din cauza grabei am uitat manusile, lucru care m-a afectat destul de mult. Niciodata nu mi-au mai inghetat mainile in asa fel incat sa ma doara tot corpul. Dar a meritat....Cand primele raze rosii de soare rosu au atins varful Cerro Torre am tremurat de emotie (si frig). Dar am stat acolo sa prind tot spectacolul oferit de primul rasarit Argentinian. Pe drumul de intoarcere spre cort am sursprins foarte multe cadre intr-o atmosfera ce parea de vis.Dupa ce am gatit cafeaua si micul dejun: omleta cu branza si choritzo scaldata in unt, am plecat spre cel de al doilea camping. Cu cat urcam mai mult am realizat ca la altitudine, toata noaptea a nins. Am trecut prin paduri cu trunchiuri atat de strambe - padurea lui Stramba lemne - poienite si drumuri unde zig-zagul oferit de alternanta palcuri de iarba usacata - palcuri de zapada proapata facea sa te simti intr-o alta lume.Cand poteca prin padure s-a sfarsit am ajuns la un lac, era totul perfect, pietricelele de pe mal si apa de o claritate perfecta in care se oglindeau muntii din jur. De altfel in parcul national poti bea apa din orice apa curgatoare sau lac, peste tot apa este potabila. Si am ajuns la cel de-al doilea camping, Pointcenot, locul unde voi innopta a doua seara. Daca in prima noapte am avut parte de ploaie, a doua a fost linistita, insa am avut parte de ger. Au fost sub 10 grade toata noaptea, asa ca a fost destul de greu sa ies din sacul de dormit la 5.30 dimineata. Cu frontala pus a pe cap urma sa infrunt 5km pana la Laguna de los Tres, traseu care nu a fost deloc usor, poteca fiind destul de greu accesibila si acoperita cu gheata. Dupa o ora si 40 de minute de mers sustinut am ajuns sus pe marginea lacului. Am avut din nou noroc si am prins cel mai frumos rasarit din Argentina. Pur si simplu nu imi puteam dezlipi ochii de stanca rosie a varfului Fitz Roy de culoarea caramizii, pe un frig de sub 15 grade.Ultima seara am admirat muntele Fitzroy de pe malul lacului de la Laguna Capri, apoi ne-am indreptat spre Chile. Intr-o dimineata rece, in care cafeaua fierbinte facuta la primus in camera de hostel m-a trezit de-a binelea am luat autobuzul spre Parcul National Torres del Paine. Drumul pana la Refugiul unde am fost cazati a fost relativ usor, insa afara fulguia si nori. Acolo am aflat ca rasaritul nu fusese vazut de cateva zile si prognoza nu era cea mai buna nici pentru ce-a dea doua zi. Dupa cina copioasa cu supa, somon si desert, am mers spre cort cu speranta ca voi prinde totusi ceva a doua ziSi m-am trezit iar la 5.30 si cu frontal ape cap am iesit din cort si am strabatut cararea pana la sus, la  Lago Torres. Era frig, foarte frig ca nu puteam sa las manusile jos mai mult de 3 minute ca imi inghetau mainile. Le-am scapat odata jos si cand am incercat sa le ridic imi era atat de frig ca m-am dezechilibrat si am alunecat pe grohotis vreo 12 metri, de era sa ajung in lac. Si a venit rasaritul... rasaritul care este descris in carti ca unul dintre cele mai frumoase din lume. Nu am vazut nicodata atatea culori la un rasarit. A incaput de la roz, apoi rosu caramiziu, dupa care stanca s-a facut galbena, apoi portocalie. Totul nu a durat mai mult de 45 minute. Dupa care cerul s-a acoperit de nori si asta a fost. Insa ce am simtit in cele 45 minute nu pot descrie in cuvinte, las imaginile sa vorbeasca. Cum a fost pe urma, faptul ca am mers 30 km pe munte, ca am dormit la Refugiul Francezilor unde noaptea misunau soarecii, ca ne-am plimbat pe malul lacului Nordenskjold care se oglindea in albastrul cerului, ca batea la Paine Grande un vant de nu puteai sa stai in picioare, ca am ajuns si la capatul lumii, de gustul perfect data vita argentiniana sau de mielul Chilean, de plimbarile prin capitala Buenos Aires cu ale sale bulevarde de 22 de benzi... o sa va povestesc altadata.Sau o sa va invit intr-o aventura in Patagonia, sa o descoperim impreuna!

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Plata cu cardurile de vacanta la Oxigen Tour?! NU se poate!

 Stim ca tichetele si cardurile de vacanta sunt o varianta comoda si, pentru unii, chiar o motivatie sa evadeze din oras. Si da, ne-ar placea sa putem spune ca le acceptam si noi... dar realitatea e alta: momentan, nu putem procesa tichete sau carduri de vacanta, nici in format fizic, nici electronic. Suntem 100% dedicati sa-ti oferim experiente autentice in natura, vacante cu sens si grupuri in care se leaga prietenii pe viata - dar la capitolul "sisteme de plata de stat", inca nu am gasit traseul potrivit. Preferam sa ne concentram pe ce stim sa facem cel mai bine: sa desenam excursii care-ti raman in suflet sa punem accent pe oameni, pe experiente sa pastram vibe-ul Oxigen - autentic, prietenos si viuDaca iti doresti tare o experienta cu noi si ai nelamuriri legate de plata, scrie-ne cu incredere! Suntem deschisi sa gasim solutii impreuna - doar sa nu fie cu vouchere. 

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Istanbul, oras al nebuniilor culinare

Am fost deja mai multe ori la Istanbul, dar m-as intoarce si maine. Istanbulul este orasul fascinant, uluitor, cosmopolit, exotic, traditional, modern, aglomerat, orasul de pe doua continente. Si este unul dintre orasele cu cea mai bogata cultura culinara din lume. Aterizezi pe aeroportul Sabiha Gokcen din zona asiatica si de cum iesi din aeroport dai de atmosfera orientala. Insa turcii sunt foarte saritori sa te ajute sa iti cumperi cardul de calatorie pentru mijloacele de transport in comuni, sa iti schimbe banii, sa fii sigur ca iei autobuzul care trebuie. Drumul de la aeroport pana in zona Uskudar dureaza o ora cu autobuzul si te poarta pe stradute unde vei face cunostinta cu viata de zi cu zi a locuitorilor din partea asiatica.Istanbulul este un oras imens, populatia acestuia depasind populatia Romaniei. Insa cele mai frumoase zone sunt cele din apropierea Bosforului, pe care le-am traversat mereu cu ferrybotul, pentru a simti sentimentul de libertate. Fie ca stai pe terasa ferrybotului  sau inauntru in salile mari unde se serveste ceaiul traditional, mereu aromat, nu poti sa nu te bucuri ca esti acolo. Dar voi descrie fiecare zona si ceea ce mi-a placut cel mai mult.UskudarEste zona rezidentiala foarte intinsa si foarte veche din partea asiatica a Istanbulului. Am strabatut pe jos stradutele cu restaurante vechi, locale, dedicate in principal musulmanilor, deoarece nu gasesti bauturi alcoolice, insa mancarea este absolut fabuloasa. Aromele de kebab turcesc te imbie la orice colt de strada. Asa ca te asezi la o cafeanea si ai in fata privelistea cu Turnul Fecioarei. Sau incerci un balik ekmek (un sandwish cu peste pe gratar, cu salata verde, ceapa multa si suc de lamaie cu sare). Sau pur si simplu mergi intr-un restaurant in care vei fi servit intr-un mod extraordinar. O sa iti placa.                                                                Karakoy ( Galata)Trecem cu ferry-ul in partea europeana a Istanbulului si oprim la Karakoy, numele modern al vechiului cartier Galata, situat in partea nordica a Cornului de aur. Zeci de pescari sunt mereu la datorie iar mai incolo si gatesc ceea ce au prins in ziua respectiva. Mirosul castanelor coapte se simte pe fiecare straduta si cu greu ii poti rezista. Galata reprezinta cartierul comercial al Istanbulului, unde cel mai mult mi-a placut la Turnul Galatei si tramvaiul rosu din piata Taksim. M-am plimbat pe cea mai faimoasa strada Istiklal si am luat masa intr-un local foarte popular printre localnici unde aveam de ales dintre nenumaratele preparate turcesti traditionale din galantar. Sau mergi pe stradutele paralele cu strada Istikal si intri intr-un restaurant unde va veni la tine un ospatar cu o tava mare cu diverse farfuriute, iar pe fiecare va fi un fel de gustare. Crede-ma, toate arata atat de apetisant ca nu vei sti ce sa alegi. Si o sa alegi minim 5 JDupa masa copioasa osa doresti sa savurezi o cafea si o prajitura. Daca nu vor avea acea prajitura disponibila, o sa o caute ei pentru tine la toate restaurantele din jur si o sa ti-o aduca. Apoi nimic nu se va compara cu o narghilea.EminonuDe la turnul Galatei coboram dealul pana la Podul Galatei pentru a trece in Eminonu. Pe Podul Galatei vei intalni zeci de restaurant cu terase afara unde vei simti mirosul marii. Iti recomand sa vii seara aici pentru apus si pentru o cina extraordinara.In Eminonu  se afla inima vechii cetati a Constaninopolului. Aromele sunt la tot pasul, din Bazarul Egiptean pana la Marele Bazar. Va rocomand sa cumparati mirodenii din Marele Bazar. Pentru alte cumparaturi, puteti vedea preturile din bazar, dar gasiti ceea ce cautati mai ieftin in magazinele din jurul bazarului. Nu cred ca exista mirodenii pe care sa nu le gasiti aici.Desertul este un alt deliciu la Istanbul si o sa-ti ramana in minte sigur, baclavalele cu zeci de arome, sau Kemal pasa sau tavuk gogsu, sau amestecate. Sau sutele de varietati de rahat, am vazut magazine intregi in care varietatea dulciurilor este atat de mare, incat devine coplesitor. Daca esti setat pe dulciuri si nu te deranjeaza sa pleci cu vreo cinci kilograme in plus dupa un weekend prelungit la Istanbul, atunci fa-o ca un pasa. Degusta aceste bombe calorice unde trebuie! Am aflat ca un loc din asta marcat cu rosu pe harta turistica a gastronomiei este vechea cafenea Hafiz Mustafa, de la 1864. Cofetaria este amplasata intr-o cladire veche cu vedere la Bosfor si-n apropierea Moscheii Albastre. Eu va recomand desertul suprem cand ajungeti la Istanbul: Kunefe, e un deliciu. E vorba despre un fel de prajitura din taitei speciali turcesti, cu fistic pisat pe deasupra si caimac dens care este de fapt esenta. Iar daca iei si o cafea din aia tuceasca, tare si cremoasa, la desertul asta, poti sa consideri ca ai trait, pentru o secunda, ca un sultan.

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Ascensiune la 3500 m pe nepusa masa

Diana (ghid Oxigen, prietena mea, fiinta aia enervanta care te simte si pe whatsapp cand ceva nu e in regula): Ti-am luat bilet de avion, mergi in Spania, nu stai acasa ca trista de ziua ta, faci un varf! A, si vezi ca plecam poimaine.Eu: Bine ca nu m-ai anuntat maine, atunci poate aveam o problema, dar azi, cu 2 zile inainte de a pleca o saptamana de acasa, a face un varf de peste 3000m... e acceptabil avand in vedere ca alte plecari de-ale noastre au fost si mult mai din scurt.            Asa incep aventurile mele. Pe de o parte o iubesc pe fiinta asta care imi coloreaza viata si ma simte de la sute de kilometri, pe de alta parte, mi-e frica uneori sa ii raspund la telefon ca stiu ce potential are.            In acel moment imi venea sa o pup ca ma scoate dintr-o pasa proasta si sa o omor, in acelasi timp, pentru ca aveam practic doar o zi la dispozitie sa ma pregatesc si sa ajung la Otopeni.                                                                             Dumnezeu stie ce am aruncat in bagajul ala, dar cumva am avut de toate si pentru urban, plaja si un minunat traseu pana aproape de 3500m.            Gasca pentru Spania a fost fantastica, iar luna iulie in Spania avea sa ofere nopti numai bune sa te pierzi pe stradutele ei cu miros de mare, necunoscut si nou.            Dupa cateva zile pentru vizitat si plaja, ne-am cazat intr-un orasel, sau poate era un satuc de munte, plin cu stradute inguste ce picta un peisaj tipic mediteranean cu flori puternic inflorite la pervaze si casute varuite in alb.                                                                      In urma sedintei cu ghizii s-a stabilit ca plecarea pe traseu sa se faca a doua zi dimineata la ora 3:00 caci refugiul unde intentionam sa innoptam seara urmatoare era inchis, ceea ce insemna ca nu ne ramanea decat optiunea de a face traseul dus-intors in aceaasi zi. Ca intotdeauna, ghizii iti prezinta toate informatiile, in grup existand persoane cu diferite niveluri de rezistenta fizica, motiv pentru care este important ca fiecare sa decida daca accepta sau nu provocarea. Sa nu uitam ca ne aflam in Spania, pe un traseu fara pic de padure, umbra sau vegetatie, direct in bataia soarelui arzator, o diferenta de nivel de peste 1000m si o lungime a traseului dus-intors de 35km. N-avea cum sa fie usor.            A venit momentul in care fiecare isi anunta participarea. Fete ingandurate, calcule, framantari interioare, dubii...toate acestea se citeau pe chipurile colegilor mei de drum. Doar ici colo, vreo doua chipuri asumate, muntomani vechi, isi vedeau de berile lor.            Dupa 3 ani de trasee eram in sfarsit capabila doar sa observ. Fusesem si eu in trecut unul din chipurile ingandurate, cautandu-mi curajul sa ma aventurez si sa cred ca pot. Stiam ce este in sufletul si in mintea lor, un zbucium incredibil, o lupta intre ,,Trebuie sa o fac, altfel pierd toata distractia. Pentru asta am venit aici!" si ,,E prea mult pentru mine, daca nu voi reusi si va trebui sa ma intorc?".                                                                                                                  Raspunsul nu este in rezistenta fizica, ci in echilibrul psihic. Pe varfuri ajungi 10% datorita fizicului si 90% psihicului. Am trait statistica asta pe pielea mea si nu ma poate convinge nimic de contrariul ei.            Ma aflam pentru prima data in postura unui chip senin si asumat, asteptand doar sa vad ce companie voi avea pe traseu. Atunci cand faci un traseu de peste 12 ore pe munte vrei  sa ai in jurul tau oameni interesanti, sa mai fure din timp cu povestile lor. Urma sa urc pe vf. Mulhacen (3479m), cel mai inalt varf din lantul Sierra Nevada, Peninsula Iberica, un alt acoperis al Europei, si nimic nu avea sa ma opreasca.            Daca pana atunci eram doar forme in noapte, bantuiam la lumina lunii si ne dadeam ghionturi sa ne trezim, atunci am descoperit pentru prima data ca pot dormi in mers, fara probleme, daca nu m-ar zapaci Diana cu pozele ei la lumina lunii.                                                                      Poze la lumina lunii :)            La rasarit te pregatesti ca pentru un spectacol. Alegi o stanca, te asezi, iti golesti mintea si astepti momentul nasterii luminii. Supersteaua isi tine numarul, te incarca de frumusetea de culori, parca iti spune ,,Eu mi-am facut treaba, acum e randul tau! Drum bun!".                                                                                        Stiti cum e un rasarit la un inceput de traseu? Ca o mama. Iti incalzeste corpul, iti lumineaza calea si chipul, te indruma, te fascineaza, te absoarbe si te trezeste.            Urci adancit in gandurile tale, mai lasi din poveri pe drum. Muntele cere mereu un tribut si de ce sa nu ii dai din frustrarile, grijile si incordarile tale, tie oricum nu iti aduc nimic bun. Uneori te intretii la cate o conversatie ce te absoarbe cu totul si primesti mesaje pe care pana atunci n-ai fost pregatit sa le intelegi, alteori ramai pe urma in gandurile tale sa mai asezi din straturile sufletului tau, ca mai apoi sa vina iar Diana cu gasca de zuze dupa ea ca vor sa faca nu stiu ce trasnaie. Cata liniste credeai ca ai?            Varful. O mare de munti in jurul tau, o panorama infinita mai aproape de Dumnezeu. Departe de zgomotul si bazaitul multimii te cauti si te descoperi departe de judecata omeneasca. Iti recomand sa pleci de pe munte, sa ajungi la baza si sa lupti sa ramai acelasi om care a ajuns pe acel varf. Te incurajez ca atunci cand societatea te mai incolteste sa iei decizii ca si cum ai fi pe varf de munte. Acolo conteaza atat de putine lucruri, dar acelea sunt cele care cantaresc cu adevarat.            Faci poze in toate pozitiile permise de gravitatie, ii furi Dianei sneakers-ul, indesi palaria bine pe cap si o iei la vale. Mai sunt multi kilometri in jos si greul abia acum incepe. Eliana BirsanCreator concept Muguri de Lavanda

04 January 2023

Jurnal de calatorie

De ce m-as mai intoarce in Cappadocia?

Cand zicem Cappadocia ne gandim la multe baloane cu aer cald care isi iau simultan zborul in zorii diminetii. Apoi vedem tot felul de formatiuni ciudate in piatra de zici ca esti intr-un taram cu zane.                     As putea spune fara sa imi fie teama: Cappadocia este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut vreodata. Si da, e locul in care m-as intoarce cu drag. Stiu, sunt locuri superbe, pe care le-ai vazut odata si in care nu te-ai mai intoarce, dar Cappadocia e diferita. E genul de vacanta pe care vrei sa o repeti.De ce m-as intoarce eu in Cappadocia:       Pentru ca ma rupe de realitate. Pentru mine vacantele sunt terapii pentru minte, trup, suflet. In Putine locuri simt ca ma rup de realitate, ca uit efectiv de toate, iar Cappadocia este unul dintre ele. Poate si pentru ca totul in jurul tau e foarte diferit decat esti tu obisnuit, si exclami la fiecare 10 minute WOW!!!, si nu te mai saturi de facut fotografii! In Cappadocia crezi ca stii din poze sau din detaliile ghidului la ce sa te astepti. Ei bine - realitatea bate cu mult textul si imaginile.       Pentru ca e cel mai frumos loc din lume in care sa zbori cu balonul. Sigur, sunt subiectiva, dar sa va explic putin: sunt zorii zilei - si intr-un fel anume rasaritule sunt fabuloase aici. In jurul tau sunt cateva sute de baloane viu colorate. Unele deja si-au luat zborul, altele se pregatesc, omuletii freamata sub panze. Tu esti mic si martor si te minunezi. Ai si putine emotii - si brusc si teribil de lin, simti ca plutesti. De fapt nu simti exact exact - ci doar vezi ca pamantul se departeaza de tine. Iar vantul te poarta unde vrea el. Sub tine, un microbuz al agentiei turistice te urmareste - pentru a-ti oferi servicii pentru o aterizare spectaculoasa cu sampanie rece. Ce sa ceri mai mult? Poate doar mai vreau!                       Drumetii pe toate gusturile. Stii cand pleci dar nu stii cand te mai intorci. Am stat doar 4 zile in Cappadocia, dar am multe restante de trasee pe care mai vreau sa le fac. Ihlara si Pigeon Valley - sunt doar doua dintre ele. Iti trebuie doar un ghid bun, apa si voie buna. Povestile si istoriile curg (pentru ca in Cappadocia esti tot timpul intr-o poveste) si nici nu iti dai seama cand trece timpul. La apus totul isi schimba iar culoarea si devine brusc mai fotogenic si mai frumos. Risti sa te repeti in poze....dar ce sa faci, asta e.                        Pentru restaurantele cu cel mai bun view. Recomand cu incredere: View Point Cafe Restaurant - o locatie cu un view de nota 10 si un meniu de nota 20.       Pentru mancare gustoasa si ieftina. O masa pentru 2 persoane costa in jur de 70 lire turcesti (aproximativ 15 euro).  Mie imi e dor de suc de rodii si inghetata turceasca cu lapte de capra.      Pentru liniste. In Cappadocia chiar daca am fost si in plin sezon nu m-am lovit de multimi de turisti americani ce-si taraie slapii si nici de mii de asiatici ascunsi dupa tableta de tras mii de fotografii.  Poate pentru ca Cappadocia este un muzeu in aer liber intins pe o suprafrata foarte mare.       Cei mai frumosi cai salbatici. Cappadocia reprezinta Tara cailor frumosi. Nu e loc de multe povesti - doar de experiente pe care le-ai trait demult si le simti si astazi.Daca v-am convins ori ba, nu stiu. Stiu doar ca eu sigur ma intorc in Cappadocia.

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Vacanta in Grecia acolo unde se duc grecii in vacanta

Voi credeti ca grecii merg in vacanta in Zakynthos si turcii in Antalya? Cand in tara ta mai sunt inca vreo 200 de insule necunoscute turismului in masa? Locuri in care nu te impiedici cu usurinta de milioane de turisti la fiecare taverna faimoasa, sau pe fiecare plaja celebra?Si atunci unde merg grecii in vacanta? Acolo unde merge si Oxigen Tour in vacanta, pentru ca si noua ne place la nebunie vacanta in Grecia - retrasa, cocheta si autentica.Si pentru ca se poate, am facut un top al destinatiilor noastre preferate din Grecia. Sunt insule mai putin cunoscute, insule de care poate nu au auzit niciodata, dar reprezinta locati sigure in care iti doresti cu siguranta sa te relaxezi in 2023.Poros - micul colt de Rai din Saronice         O vezi de pe mare si nu te mai saturi: constructii albe cu acoperis de un portocaliu tipator, frumos amenajata in terase, astfel incat toate constructiile sa vada marea. Cand ajungi pe pamant te intrebi cine a pus temelia acestui mic colt de rai? O selectie fina de forme, culori si mirosuri te imbie la fiecare colt de strada. Poros e verde, pitoreasca, putin zgomotoasa si cu plaje mici la fiecare pas. Iar apa - asa cum banui deja: limpede si foarte sarata.Pe seara recomandam sa bei ceva rece dupa ce ai fost nevoit sa le gusti pe toate (grilled octopus, vinete, tzatiki sau calamari) si sa admiri ambarcatiunile ce se leagana alene din toate colturile lumii. Care mai de care mai frumoasa.       Nafplio – prima capitala a Greciei moderne   Strazi inguste, case vechi si frumoase cu un etaj sau doua, cu balcoane in stil venetian, din fier forjat, pline cu flori. La parterul fiecarei vilute gasesti cate o taverna, un atelier de mestesugarie hand-made, incaltaminte unicat. Nafplio o locul unde cataiful si baclavaua iti lasa gura apa iar inghetata de fistic produce senzatie. Noi ne-am oprit intr-un golf si ne-am bucurat de apa turcoaz si de baie toata ziua.Hydra - insula de care te indragostesti la prima vedereSa incepem cu inceputul: pe Hydra nu exista masini, iar toate marfurile sunt carate cu ajutorul magarusilor. Ajungi in port, si aici te asteapta magarusii sa iti transporte bagajele pana la hotelul tau.Hydra este preferata noastra si a atenienilor. Hydra este un labirint care pe masura ce il urci devine din ce in ce mai autentic, pentru ca cu cat urci orizontul este mai larg, si fotografiile mai multe.De pe Hydra am vazut cele mai frumoase apusuri din viata mea si am baut cele mai bune cocktailuri, pentru ca Hydra pur si simplu le are pe toate. Are linistea de care s-a bucurat Leonard Cohen,  plaje superbe si localnici cu voce calda si primitori. Nu vrei sa mai pleci de aici.Eghina si Perdika - ilustrate reale la o aruncatura de bat de continentIn Eghina (Aegina) nu prea vezi picior de turist. Asta te va frapa la fiecare pas, pentru ca Eghina nu a intrat in circuitul agentiilor.   Vii in Echina pentru linistea si autenticitatea spiritului grecesc. Insula este celebra pentru Zorba Grecul - scrisa de celebrul Nikos Kazantzakis. Ca si Zorba, locuitorii insulei nu tanjesc la lucruri mari - casele lor sunt modeste, dar utilate modern - si se bucura de viata simpla pe care natura le-o ofera: femei inalte, arse de soare, barbati frumosi, ca in reclama Gilette, dans, taverna, muzica, nopti mangaiate de un vanticel bland, care adie dinspre mare. Si mai este cerul de deasupra Aeginei, cu Calea Lactee saturata de stele, noaptea, si de un albastru care iti intra in suflet, la amiaza.Spetses - o poveste cat o insulaSpetses este departe de tot ce inseamna aglomerate si comercial. Sperses este pentru boemi si visatori, desprinsa parca din Coasta de Azur si ratacita in tabloul insulelor grecesti.  Aici dai peste peisaje care iti taie respiratia, despre case cochete de zici ca sunt pictate de pictori celebri, de porti albastre inconjurate vesnic de flori, de plantatii de lime si maslini, si de plaje care te lasa pur si simplu fara cuvinte. Aici poti citi, poti dormi, poti degusta cele mai bune fructe de mare sau savura un frappe rece. E liniste si pace, iar muzica e in surdina, fix cum trebuie sa fie pentru a te bucura de vacanta si relaxare in Grecia.Cum ajungi la ele?Cu barca cu vele intr-o vacanta perfecta de 7 zile pe mare. Noi preferam sa ne deplasam asa. Motivele sunt multe si diverse. Stam departe de aglomeratie, ne facem propriul program si ne plimbam in voie cat e ziua de lunga.

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Calator in Cappadocia. Partea I

Cand auzi Vacanta in Cappadocia, primul gand care iti vine in minte este zborul cu balonul cu aer cald. Apoi, incepi sa simti un mix de emotii care mai de care mai puternice. Sigur, prima data apare entuziasmul, doar stii ca o sa zbori cu balonul, e ceva nou pentru tine si din poze pare o poveste nemaipomenita. Apoi, parca teama de necunoscut iti bate la usa. Deschizi usa, faci cunostinta apoi te gandesti ca ai nevoie de o aventura, si pleci la drum cu valiza plina de vise, ca doar te-ai nascut calator.Nu stiu daca asa functionezi si tu, dar eu am fost modelul de mai sus. Cand m-am hotarat sa plec in Cappadocia, am lasat pandemia, am lasat teama de necunoscut si am imbratisat entuziasmul si pasiunea de a calatorii. S-a dovedit a fi alegerea potrivita la momentul potrivit, caci a iesit o vacanta demna de povestit nepotilor.Asadar, iata ca in dimineata de Craciun m-am trezit la aeroport cu ditamai bagajul, pregatita pentru 11 zile de vacanta in Turcia. Nu am plecat singura. Sunt de parere ca vacantele sunt mai frumoase cand ai cu tine pe cineva, cu care sa impartasesti pasiunea si nebunia. Eram eu si G., si o vacanta planificata in doua etape: relaxare in Istanbul si aventura in Cappadocia.Primele 3 zile am fost ,,Lost in Istanbul". Ne-am plimbat pe unde au vrut picioarele noastre, minim 20 km in fiecare zi. Plecam dimineata cu planul facut de cu seara, apoi vedeam o straduta mai interesanta sau o moschee mai frumos luminata si plecam intr-acolo. Ce pot sa iti spun despre aceste moschei este ca sunt mari, asemenea unor palate. Iti arunci privirea in sus si parca nu se mai termina.Daca alegi o vacanta in Istanbul, neaparat trebuie sa vizitezi Moscheea Sfanta Sofia si Moscheea Albastra, sunt cele mai cunoscute dar si cele mai frumoase. Seara, ia-ti un moment de relaxare si serveste cina pe malul Bosforului.Acum, cand stau si imi amintesc, nici nu stiu cum au trecut cele 3 zile din Istanbul.Dar pot sa iti dau un sfat, nu iti lua trollerul dupa tine. Daca vrei sa te plimbi de la aeroport pana la cazare, sa descoperi o parte de Istanbul, si sa nu stai cu grija ca la un moment dat va sari o roata si cum naiba o sa cari trollerul ala, cel mai bine pleci la drum cu rucsacul. Hai sa mergem in Cappadocia, povestea mea abia acum incepe. E seara, am aterizat pe aeroportul din Kayseri. Ne-am luat bagajele, am iesit din aeroport si ne-am lovit de o mare de oameni care voia sa ajunga care incotro. Am gasit repede un microbuz cu destinatia Goreme si am pornit la drum. G. era linistit, dar eu nu mai aveam rabdare, stiam ca drumul de la aeroport pana in Goreme dureaza aproximativ o ora jumatate.Si iata ca am ajuns. Printre rasetele si zgomotele din microbuz mintea mea se intreba daca suntem pe luna. Vedeam formatiunile de roci de diferite dimensiuni,  multe case, unele in stanca, turisti veseli pe strada, parca eram pe un platou de filmare. In sinea mea ma felicitam pentru alegerea facuta.Am lasat seara sa treaca repede, bineinteles nu inainte de a ne face planul pentru a doua zi. Pe scurt lista noastra era asa: Rasarit cu multe baloane, poze, traseul Red-Rose Valley si somn.Ne-am trezit dis de dimineata, ne-am imbracat bine si dai fuga pe stradute sa vedem cum se ridica baloanele la rasarit.Soarele incepuse sa rasara dar baloanele ia-le de unde nu erau. Panica! Unde sunt baloanele si de ce nu zboara? Apoi am observat ca vremea nu era chiar prietenoasa pentru baloanele mele asa ca m-am linistit, mai e si maine o zi. Cu cateva grame de tristete am plecat inapoi la cazare, ziua abia incepea si aveam planuri mari.Dupa micul dejun am setat hartile pe telefoane si am plecat pe cel mai spectaculos traseu din Goreme - Red Rose Valley. Cand ne-am documentat despre acest traseu, am aflat ca intra in categoria traseelor mai dificile de aici, datorita faptului ca este mai lung. In acelasi timp aflasem si ca este cel mai spectaculos, asa ca am decis sa il abordam pe el primul.Nici nu am intrat bine pe traseu ca nu mai stiam incotro sa imi indrept privirea. La fiecare doua minute mai spuneam cate un wow!Traseul asta a fost fenomenal, formatiunile de roci erau parca pictate, in roz si rosu.Faceam doi - trei pasi, mai vedeam o stanca care mi se parea si mai frumoasa ca cea de dinainte. Adesea poteca marcata pe ici pe colo dadea in alte poteci. Nici eu si nici G. nu ne puteam abtine, ne spuneam unul altuia: hai si pe acolo, sa vedem unde duce si poteca asta.Iar din poteca in poteca am ajuns aici:Eram deasupra lumii? Eram in paradis? Va las pe voi sa raspundeti.Timpul trecea repede si parca noi nu ne mai saturam de explorat. La un moment dat am ajuns sus, pe un deal, vedeam Goreme de la departare si un munte falnic, plin cu zapada pe varf. Am inceput sa ma intreb unde am ajuns, daca totul este real si atunci mi-am zis: gata! Acum imi pun o dorinta. Eu vreau sa urc pe muntele ala! Va spun ce munte este cand mergem impreuna in Vacanta de Paste in Cappadocia.Am trimis dorinta undeva in univers si m-am reintors la traseul nostru. Mai aveam inca pe atat de parcurs dar acum eram pe coborare iar viata este frumoasa cand esti pe coborare, nu?Din documentare stiam ca din traseul nostru vom ajunge in Cavusin. Un satuc care ne-a impresionat cu linistea lui, ce-i drept nici nu prea am avut timp de zabovit. Insa, daca la inceput am avut impresia ca este un satuc parasit, localnicii ne-au demonstrat ca nu este asa.Drumul din Cavusin spre Goreme l-am abordat printre turistii care mergeau pe cai si cei care se distrau cu atv-urile. Ar fi fost bun un ATV si pentru noi, oboseala acumulata in picioare parca incepea sa vorbeasca. Si eu la randul meu ii spuneam lui G. ca abia astept sa ajungem sa ma pun in pat si sa retraiesc amintirile pe care le-am creat azi.Goreme se vedea la orizont iar eu nici ca eram mai bucuroasa.

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Nebun de mov pe Valea Sambetei

Imi doream demult sa admir brandusele pe munte. Iar azi, 8 mai, am prins ocazia sa ma bucur de ele. Fagarasul si-a deschis larg bratele, la pachet cu o vreme carcotasa - de dimineata ne-au intampinat stropi reci de ploaie, pe care ii priveam cu totii dezaprobator. Se zice ca nu exista vreme rea, ci numai calator echipat necorespunzator. Aveam pelerine, dar ma rugam sa nu fim nevoiti sa le folosim. Si n-am fost - de la intrarea in traseul spre Cabana Valea Sambetei, ploaia s-a potolit.Am urmat triunghiul rosu. Ne-a intampinat o panta buclucasa, pavata cu bolovani si pietre alunecoase, motiv pentru care am fost de doua ori mai atenti la modul in care urcam. De-a stanga si de-a dreapta potecii se afla cascade frumoase, serpuite de-a lungul peretilor muntelui.Mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit aerul tare si proaspat de munte in momentul in care m-am trezit inconjurata de verde. Am respirat cu pofta, din dorinta de a le oferi plamanilor rasfatul de care aveau atata nevoie.Unul dintre ghizii nostri, Leon, mi-a spus de cateva ori ca nu ne grabim sa ajungem la cabana - un mod diplomat de a-mi transmite ca merg poate putin cam repede. Nici nu realizasem ca inaintez, pentru ca ma gandeam cu entuziasm la brandusele dupa care am tanjit in ultima perioada. Si atunci mi-am dat seama ca, fiind mult prea concentrata sa ajung la destinatie, ratam calatoria. Brusc, am observant ghioceii salbatici, pititi printre muschi. Am perceput sunetul cascadelor si ciripitul pasarelelor. Am auzit glasul placut al colegilor din echipa. Am ridicat ochii si am vazut creste acoperite de zapada.,,Asa facem si in viata? Ignoram detaliile din cauza ca toata atentia o punem pe rezultatul final?" am gandit. Nu stiu daca toti o facem, nu stiu cat de des, dar eu aproape ca am picat in capcana asta azi.Am luat ritmul grupului. Am privit cu admiratie spre locul despre care Leon ne-a spus ca a servit adapost Parintelui Arsenie Boca. Mi-am afundat bocancii in ultimele petice de zapada si m-am bucurat mult de privelistea pe care ne-a oferit-o covorul de branduse. Pe langa frumusete, le-am simtit atat de delicate... Paseam cu atentie, sa nu le strivesc sub greutatea bocancilor. Am preferat sa le privesc cat de mult s-a putut atunci cand mi-am dat seama ca telefonul nu putea sa le surprinda nici pe jumatatea splendoarea.                    Privelistea de la Cabana Valea Sambetei mi-a reamintit de motivul pentru care oamenii urca pe munte - frumusetea salbatica a naturii, onorata de maiestria muntilor.Ne-am gasit loc de popas. Unii dintre noi ne-am potolit foamea cu pachetul adus de acasa, altii s-au desfatat cu celebrele clatite cu gem de pere si caise.Am stat pe banca si am privit. Am vazut copii veseli, imbracati mai sumar decat mine, pentru ca sunt obisnuiti cu muntele. Am obserat zambetul de pe chipul oamenilor si aveam senzatia ca-l pot auzi. Am simtit caldura binefacatoare a soarelui, care s-a aratat doar pentru cateva minute. Am inchis ochii si am simtiti bucurie si pace. Rasplata mai mare care poate fi?Cand s-a dat startul catre plecare, pentru prima oara mi-am luat la revedere de la munte cu certitudinea ca urmatoarea vizita i-o voi face curand.

04 January 2023

Jurnal de calatorie

5 motive sa vizitezi Laponia iarna aceasta

Cautai 5 motive sa vizitezi Laponia iarna aceasta?Le-ai gasit.Aurora Boreala.Vestea buna este ca Laponia este una dintre cele mai ideale zone din Europa pentru a le observa! Acest lucru se datoreaza locatiei sale nordice. Iar in perioada octombrie-martie, este intuneric aproape total, ceea ce inseamna ca vom avea mai multe sanse sa le vedem si sa ne bucuram de acest spectacol de lumini pe cerul intunecat.Aventureaza-te in natura.Laponia nu este cunoscuta doar pentru frumusetea sa, ci si pentru activitatile sale distractive de iarna! Simti ca faci parte din categoria oamenilor aventurieri? Sau ai vrea sa experimentezi zapada intr-un mod inedit?Exista atat de multe tipuri diferite de excursii si activitati de care te poti bucura in lunile de iarna. Ai putea merge intr-un safari cu sania (cu huski!). Sau sa zburzi prin padure si de-a lungul lacurilor inghetate pe un snowmobil. Ai nevoie doar de un permis de conducere si de curajul de a te arunca in aceasta expiditie tipica finlandeza JMultitudinea de activitati pe care le poti face!Nu esti un mare entuziast al sporturilor de iarna? Daca preferi sa te relaxezi si sa stai departe de gerul de afara, Laponia ofera o multime de activitati mai calmante si placute. Poti vizita un muzeu sau te poti incalzi intr-o sauna, baie finlandeza uscata.Petrece un Craciun ,,altfel"Daca nu ai apucat sa-l vezi pe Mos Craciun coborand pe hornul tau de Craciun, ai ocazia sa-l surprinzi chiar la el acasa, vizitand orasul sau natal din Finlanda. Satul Mos Craciun din Rovaniemi a fost declarat resedinta oficiala a lui Mos Craciun. Vei putea sa-l cunosti pe Mos Craciun insusi, pe doamna Claus, pe Rudolf si pe elfii ocupati care fac cadouri. De asemenea, ai oportunitatea sa trimiti carti postale de la Posta Mos Craciun, unde au chiar si o stampila a lor speciala!Fa cunostinta cu animalutele arcticeDaca te hotarasti sa vizitezi Laponia, te asteapta, nu numai peisajele de vis, ci si o intalnire cu locuitorii ei imblaniti. De la plimbari cu reni pana la safari -husky, poti lua excursii pentru a cunoaste animalutele si dragalasenia lor de aproape.Este bine de stiut ca renii sunt cu mult mai mult decat ajutoarele lui Mos Craciun, ei joaca un rol important in Laponia. Pentru oamenii indigeni sami, aceste animale au asigurat transport, caldura si hrana in aceasta clima arctica de secole incoace.Asadar, daca noi te-am convins sa iti petreci vacanta de Craciun in Laponia, mai ramane doar sa te inscrii.

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Tu intrebi, Oxigen raspunde- Scotia

Scotia este o tara britanica?Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (Regatul Unit), cuprinde patru tari constitutive: Anglia, Scotia si Tara Galilor (care alcatuiesc in mod colectiv Marea Britanie), precum si Irlanda de Nord (descrisa in mod diferit ca tara, provincie sau regiune).Ce limba se vorbeste in Scotia?Engleza scotiana- dialectul englez vorbit in Scotia.Care este capitala Scotiei?Capitala Scotiei este Edinburgh.Ce moneda se foloseste in Scotia?Moneda este- Lira sterlina.Pentru ce este cunoscuta Scotia?Scotia este cunoscuta pentru: castele, Muntii Scotiei, Loch Ness, Whisky, cimpoi, insula Skye si spectaculosul traseu pana pe Varful Ben Nevis.Cum este mancarea in Scotia?Bucataria clasice scotiena este plina de carbohidrati si carne - in principal ovaz sau cartofi si carne de vita, carne de vanat sau miel. Tocanele si supele sunt foarte populare la ei, avand in vedere climatul ploios, si de asemenea, mult peste sarat sau afumat.Ce sa nu faci in Scotia?Nu pretinde ca esti scotian, nu face un accent scotian prost, nu pune intrebari nesfarsite despre bani, nu le spune oamenilor ca monstrul din Loch Ness nu exista, nu te astepta la vreme buna,  nu vizita doar Edinburgh.Se vede Aurora Boreala din Scotia?Aurora poate fi vazuta oriunde in Scotia atunci cand sunt conditiile potrivite si unde poluarea luminoasa este la minimum.

04 January 2023

Jurnal de calatorie

Cum arata o zi la Sailing cu Oxigen Tour

Probabil ca ai auzit pana acum de noua tendinta de vacanta-  Sailing, in Grecia, vizitand, multitudinea de inslue. Dar poate ca nu ai o idee clara despre ce presupune o asemenea vacanta. Ei bine, noi venim in ajutorul tau pentru a clarifica conceptul si de asemenea, pentru a te ajuta sa iti faci o idee despre cum arata o zi obisnuita la bord alaturi de echipa Oxigen Tour.                                                                                     Cand zici ,,Vacanta la sailing", zici miros imbietor de mare si soare 24/7, multa libertate, insule, mancare traditionala greceasca, rom, sarituri dis-de-dimineata in ape cristaline direct din pat si cel mai important fara turism de masa.Acum, ca ai o imagine de ansamblu, sa vedem cum arata o zi obisnuita de navigatie, in cazul in care te-ai intrebat vreodata ce vei face timp de 7 zile pe o barca.Trezirea nu are ora, insa marea are un efect aparte al ei. Persoana matinala sau nu- nu vei vrea sa ratezi vreun minut din experienta aceasta incredibila. Micul dejun il luam impreuna, prilej de socializare si cunoastere a persoanelor de la bord. Pe drumul spre urmatoarea insula, iti poti petrece dimineata dupa bunul plac: o baie racoritoare de dimineata, o cafea cu vedere la mare pe punte sau poate o alergare rapida pe plaja inainte de plecare.In jurul orelor 10 - 11, de indata ce toata lumea isi termina activitatile de dimineata, ne vom pregati sa pornim spre urmatoarea noastra destinatie peste noapte: un port de agrement sau un golf retras. Ca regula generala, navigarea dureaza in jur de 3 pana la 5 ore/zi. In acest timp, ai ocazia sa te relaxezi pe punte, sa citesti o carte, sa te bucuri de o bautura rece sau sa faci plaja. Si retine ca poti oricand sa-i ceri comandantului tau sa-ti arate cum sa navighezi. Suntem intotdeauna mai mult decat fericiti sa impartasim cunostintele noastre cu tine.La jumatatea drumului nostru, vom face o oprire pentru baie, cel mai probabil intr-un golf indepartat, accesibil doar cu barca, ceea ce inseamna plaje goale perfecte pentru inot si snorkeling. Deoarece pana acum va fi in jurul orei 13:00 - 14:00, vom lua pranzul la bord, urmat de o binemeritata siesta de navigatie, asezonata cu vibratii bune, muzica, bauturi si ape turcoaz.Vom ajunge la destinatia noastra peste noapte pe dupa-amiaza, asa ca, deindata ce acostam barca, coboram sa exploram uscatul. Ocazie sa cunosti localnicii in timp ce te bucuri de o inghetata pe strazile inguste cu mici magazine de artizanat si cafenele ascunse.Soarele apune incet, asa ca cina se apropie. In jurul orei 20 sau 21, ne vom aduna la o taverna locala, acesta este de obicei locul preferat de mancare al capitanului tau, asa ca stii ca mancarea va fi buna. Pregateste-te sa savurezi un peste proaspat si preparate delicioase traditionale si internationale, potrivite pentru fiecare gust. Dupa cina, fiecare este liber sa faca ce vrea, poate ca vrei sa mergi la un bar sau sa te retragi pe barca si sa discuti cu colegii tai de echipaj, depinde doar de tine.Pe de alta parte, daca vom petrece noaptea intr-un golf indepartat in loc de port de agrement, cina va fi pregatita de oricine doreste sa-si impartaseasca abilitatile de gatit cu restul echipajului, incheind noaptea cu un pahar de vin si discutii de noapte tarziu. Si cu siguranta niste muzica buna pe fundal.Asa ca, poate pentru urmatoarea vacanta, te vei gandi sa schimbi stilul de vacanta all-inclusive si sa mergi pentru o experienta mai aventuroasa, evitand locurile aglomerate si gasind bijuterii ascunse ale naturii, in timp ce iti vei trece prin vacantele noastre la Sailing in Grecia.

04 January 2023